Când visul devine o fugă de realitate… 
Vise! Visez ca să îmi construiesc o lume sau visez ca să fug de lumea mea pentru că durerea doare, frigul e rece, partenerii înşală, ridurile de chiar apar şi ciocolata îngraşă?
Care este graniţa între a visa ca semn al încrederii de a merge mai departe în călătoria în care planurile se construiesc pe speranţa de mai bine, realizările se clădesc pe vise de a reuşi şi a visa pentru că doar acolo, în mintea mea, viaţa nu ne poate răni mai mult decât cu unghiurile ascuţite ale unor gânduri care pot dispărea într-o clipă lâsându-ne în amăgirea noastră dulce că putem ocoli realitatea fugind… în vis?
Ce visăm? Care sunt visele tale? Poţi trăi fără ele? Poţi trăi cu ele?
Când visăm avem aşteptări, ne proiectăm dorinţele, ne ademenim într-o poveste pe care o construim din mers după pofta inimii şi ne dăm curaj să mergem mai departe. Unii visăm frumos şi trăim dezamăgiţi o realitate în care supravieţuim trist pe ruine de vise, fără puterea de a mai crede că vor mai fi posibile vreodată. Îi vedem lângă noi pe cei care au renunţat să mai creadă în vise, cei care mult prea dezamăgiţi, văd partea vieţii în care lucrurile sunt aşa cum sunt şi atât. Îi vedem printre noi şi pe cei îmbătaţi de euforia unor vise halucinante, rupte de realitate, care stau şi privesc clipind în aşteptarea momentului când visul li se va împlini şi… nu fac nimic. Nu deschid ochii să privească bine în jur, nu mişcă un deget să declanşeze o reacţie care, cumva, cândva să ducă la schimbare. Nu fac nimic, doar stau într-o încremenită aşteptare, mândri că pot visa. Între cei profund blazaţi şi cei nerealişti, se află majoritatea celorlalţi care trăiesc visând şi apoi visează trăind şi adaptându-se din mers realităţii aşa cum este: cu riduri care se văd, cu ciocolată care îngraşă, cu parteneri care înşală, cu frig care de adevăratelea e rece şi cu durerea care, fir-ar să fie, doare de cele mai multe ori aşa de tare!
Realitatea este povestea cu care ne trezim în fiecare dimineaţă. Aceeaşi rutină în care ne facem treaba pentru a sfârşi apoi mulţumiţi de toate câte am reuşit să facem noaptea în care ne toarcem visele. Ne facem recenzia zilei şi contabilizăm nereuşitele, dezamăgirile, supărările, nemulţumirile şi, undeva, poate cu o ultimă suflare de energie aproape sfârşită, ne trecem în revistă aşteptările şi fărâmele de vise ce ne dau putere ca a doua zi să o luăm de la capăt. Aşa, visul poate deveni încrederea pe care o punem în dorinţa şi efortul de a ne îmbunătăţi realitatea, de a-i da un sens şi o semnificaţie vieţii noastre.
Visele se pot transforma în idealuri, în aspiraţii, în planuri care să ne construiască realitatea şi să o determine să fie mai aproape de ce ne dorim. Noi ne putem croi realitatea prin alegerile, deciziile, eforturile, munca şi… visele noastre. Altfel, viaţa rămâne doar o realitate greu de digerat de cele mai multe ori, dar pe care o înghiţim în silă, fără poftă şi de care, uneori ni se face silă.
Nu cred că avem nevoie să fugim de existenţă în vise nerealiste, nu cred că este sănătos să ne amăgim rătăcindu-ne în iluzii şi negare. Cred în realitatea asumată responsabil, în visele curajoase în care pui pasiune, credinţă, speranţă şi mult efort pentru a le face să devină realitate. Realitatea ta care poartă forma croită de curajul tău de a lupta pentru schimbarea pe care o poţi realiza şi maturitatea ta de a accepta cu înţelepciune ceea ce, în ciuda străduinţelor tale, rămâne în afara puterilor tale de simplu muritor.
Atâta timp cât trăim adaptaţi şi ancoraţi în realitate şi avem energia şi tonusul oferit de visele noastre constructive, atâta timp cât nu ne dăm bătuţi la primele hopuri ci dimpotrivă găsim în noi forţa de a o lua de la capăt de fiecare dată cu încredere, cred că suntem călători într-o aventură de care ne vom aduce aminte cu plăcere la bilanţul final când ne contabilizăm încercările, realizările şi… visele împlinite sau nu.
Numai gânduri bune! Aveți grijă de voi și de toți cei dragi vouă!
Psiholog Aniela MINU.
Jumătate de adevăr
Viaţa ca o Artă 